Acest curs face parte din modulul de Analiza datelor. Sincer, nu pot să mă gândesc la o analiză a datelor fără componenta statistică. În sine, Analiza datelor presupune culegerea, prelucrarea, analiza si interpretarea statistică a datelor. Încă de la culegerea datelor avem nevoie să cunoaștem parametrii de lucru care să determine o analiză corectă, așa cum, în aceeași măsură, prezentarea rezultatelor trebuie să se facă într-un mod facil și interpretabil.  Cursul se adresează celor care folosesc Excel în analiza datelor pentru luarea deciziilor, au nevoie de raportări diverse și interactive din surse diverse de date.

Modul de lucru este de tip “pas cu pas” în identificarea și rezolvarea problemelor. Acesta este un mod de lucru vizual ce ne permite să identificăm acțiunile pe care trebuie să le desfășurăm și pașii pe care să-i urmăm în obținerea rezultatelor.

Pe parcursul cursului veți primi informații identificarea și utilizarea tehnicilor de analiză, situații care pot interveni în practică, precum și trimiteri la surse de informare suplimentare pe care le recomandăm ca fiind necesare în aprofundarea cunoștințelor.

Acest curs nu presupune cunoștințe prealabile din partea cursanților. Pentru cei care participă cu laptopuri proprii, acestea trebuie să aibă instalat cel puțin Microsoft Office 2010, recomandat Microsoft Office 2016.

Microsoft Excel este cel mai folosit program de analiză a datelor – milioane de utilizatori. El nu lipsește de pe calculatoarele celor care lucrează cu date în întreaga lume. În realitate, el nu este folosit la adevărata sa valoare, utilizatorii limitându-se la a folosi doar elementele sale de bază. Acest ghid vă va arăta atât atuurile cât și punctele sale slabe. Normal că vom insista pe ce are programul mai bun pentru noi.
Oricum, ceea ce ne interesează este ca acest program să ne facă munca mai ușoară și mai productivă. Cum anume? Haideți să aflăm!

download-50

Programa analitică curs [PDF]

Test pre-curs [XLSX]

Doar pentru cursanți:

Suport de curs Descarcă [PDF]

Fișiere de lucru [ZIP]

Test post-curs [XLSX]